
În Cacica, încă se mai păstrează casele cu prispă sau cerdac, făcute din lemn şi acoperite cu draniţă (un soi de solzi din lemn, în general maro, care ţin de cald, dar sînt şi de decor). Desigur, acestea nu reprezintă decît o parte dintre ele: tendinţe de a le renova, mări şi adapta modelor nescrise, dar puternice, copleşitoare. Deja au apărut şi aici cîteva case portocalii, ba chiar şi roz, din BCA, "cum se poartă acum": una dintre ele este chiar o pensiune, alta " unul din restaurantele locale, Mărţişor, care, în timp, se pare că va deveni şi hotel…
Există şi case hipertradiţionale, cu stîlpi maramureşeni, minuţios sculptaţi. Dar şi altele avangardiste, dacă nu în mici elemente arhitecturale (un ochi de geam rotund, marinăresc…), în adăugirile gardului sau grădinii: leii de piatră (despre care am mai amintit), piticii, felinarele şi moriştile de grădină…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu